Toracele osos și membrul superior
Cursul 4: textul integral și planșele originale despre torace și membrul superior, cu quizuri teoretice și identificarea oaselor și reperelor pe imagini.
Cuprinsul lecției11 teme
Toracele osos
Diapozitivul 1
TORACELE OSOS
Diapozitivul 2
Cavitatea toracală protejează organele vitale din interiorul acesteia (inima, plămânii etc.). Această cavitate semi-rigidă care poate crește și descrește în volum în timpul respirației, se compune din vertebrele toracale (coloana toracală), coastele cu cartilajele costale și sternul.
Sternul
Diapozitivul 5
STERNUL
Sternul este un os plat, îngust, situat în partea anterioară a toracelui, are o lungime de aproximativ 15 cm și este alcătuit din trei părți.
- Partea superioară poartă denumirea de manubriu;
- partea mijlocie este cea mai mare și poarte denumirea de corp sternal;
- iar partea inferioară, cea mai mică, este numită proces xifoidian (apendice xifoid).
Segmentele sternului fuzionează de obicei la vârsta de 25 de ani, iar punctele de fuziune sunt marcate de 3 – 4 linii transversale. Joncţiunea dintre manubriu şi corpul sternal formează la acel nivel o proeminenţă numită unghiul sternal sau unghiul Louis.
Diapozitivul 8
- Manubriul prezintă o depresiune pe suprafața lui superioară, numită incizura jugulară. Pe laturile scobiturii jugulare se găseşte câte o incizură claviculară (scobitură claviculară) care serveşte pentru articularea sternului cu clavicula.
- Manubriul se articulează, de asemenea, cu cartilajele primelor două coaste. Corpul sternal se articulează direct sau indirect cu cartilajele costale 2 – 10.
La nivelul corpului sternal întâlnim, pe părțile laterale ale acestuia, incizurile costale (scobiturile costale), care sunt mici adâncituri și care servesc pentru articularea coastelor 2 – 7 cu sternul (corpul).
Procesul xifoid este alcătuit din cartilajul hialin în timpul copilăriei și adolescenţei și nu se osifică complet până la vârsta de 40 ani. La nivelul procesului xifoid nu se atașează nici o coastă, dar acesta serveşte ca punct de origine pentru unii mușchi abdominali.
Coastele
Diapozitivul 11
COASTELE
Douăsprezece perechi de coaste, numerotate de sus în jos de la 1 la 12, oferă suport structural părților laterale ale cavității toracale. Coastele cresc în lungime de la prima până la a șaptea coastă și apoi scad în lungime până la a douăsprezecea coastă. Fiecare coastă se articulează posterior cu vertebra toracală corespunzătoare.
Diapozitivul 14
Primele şapte perechi de coaste se ataşează anterior direct cu sternul, prin intermediul cartilajului costal. Aceste cartilaje costale contribuie la elasticitatea cutiei toracale.
Coastele care au cartilaje costale și se articulează direct cu sternul se numesc coaste adevărate. Articulațiile formate între coastele adevărate și stern se numesc articulații sternocostale.
Restul de cinci perechi de coaste sunt numite coaste false, deoarece cartilajele lor costale se atașează indirect sau nu se ataşează deloc cu sternul.
Cartilajele coastelor a opta, a noua şi a zecea se articulează cu cartilajul coastei a şaptea, urmând ca apoi să se articuleze cu sternul prin intermediul cartilajului costal al coastei a şaptea.
Perechile costale 11 şi 12 sunt numite coaste flotante, deoarece cartilajele acestora nu se articulează deloc cu sternul. Aceste coaste se articulează doar posterior cu vertebrele toracale.
Diapozitivul 17
Fiecare coastă este formată din două părţi: coasta osoasă şi cartilajul costal. Extremitatea anterioară a corpului coastei prezintă o scobitură, scobitură în care pătrunde cartilajul costal.
Extremitatea posterioară prezintă un cap care se articulează cu feţişoarele articulate de pe corpurile vertebrelor, un gât (porţiunea dintre cap şi tubercul) şi un tubercul care se articulează cu procesul transversar al vertebrei corespunzătoare.
Pe faţa superioară a primei coaste se găseşte tuberculul de inserţie pentru muşchiul scalen anterior. Acest tubercul separă şanţul venei subclavie (situat anterior) de şanţul arterei subclavie (situat posterior).
Ceea ce este specific la coasta a douăsprezecea este faptul că nu prezintă tuberculul de pe extremitatea ei posterioară deoarece această coastă nu se articulează cu procesul transversar al vertebrei T12.
Centura membrului superior și clavicula
Diapozitivul 18
OASELE MEMBRELOR SUPERIOARE
Membrul superior este constituit din patru segmente:
- umăr,
- braţ,
- antebraţ şi
- mâna.
Diapozitivul 20
Centura membrului superior
Această centură leagă membrul superior de torace şi este alcătuită din două oase: clavicula şi scapula.
Clavicula este situată anterior şi se articulează cu manubriul sternal, formând articulaţia sternoclaviculară, iar scapula se articulează atât cu clavicula la nivelul acromionului formând articulaţia acromioclaviculară dar şi cu humerusul formând articulaţia glenohumerală.
Diapozitivul 22
CLAVICULA
Diapozitivul 23
- Clavicula este un os pereche subțire şi lung sub formă de „S”, orientată transversal pe partea anterioară a toracelui, deasupra primei coaste. Osul este în formă de „S” deoarece jumătatea medială este convexă anterior, iar jumătatea laterală este convexă posterior. Este mai rugoasă și mai curbată la bărbați.
- Extremitatea medială a claviculei, numită faţa sternală, este rotunjită și se articulează cu manubriul sternal pentru a forma articulația sternoclaviculară.
Diapozitivul 24
Extremitatea laterală, prezintă o faţă acromială destinată articulării cu acromionul pentru a forma articulația acromioclaviculară. Tuberculul conoid situat pe suprafața inferioară a capătului lateral al claviculei serveşte ca inserţie pentru ligamentul conoid, care uneşte clavicula cu procesul coracoid al scapulei.
Situată antero-lateral de tuberculul conoid se află linia trapezoidală pe care se inseră ligamentul trapezoidian, care uneşte clavicula cu procesul coracoid al scapulei.
Tot pe faţa inferioară se află impresiunea ligamentului costoclavicular, care după cum sugerează şi numele serveşte ca punct de inserţie pentru ligamentul costoclavicular.
Acest ligament uneşte clavicula cu prima coastă.
Scapula
Diapozitivul 26
SCAPULA
Scapula, este un os mare, triunghiular, plat, situat în partea superioară a toracelui posterior între primul spaţiu intercostal şi coasta 8. Cea mai mare parte a scapulei este formată dintr-o placă triunghiulară de os, plată, numită corp. Corpul are o suprafață anterioară (sau costală) și o suprafață posterioară (sau dorsală).
Pe partea ei posterioară întâlnim o lamă proeminentă numită spina scapulei, care împarte scapula într-o fosă superioară şi o fosă inferioară.
- Marginea dorsală a spinei serveşte ca punct de inserţie pentru muşchiul trapez (prin intermediul buzei superioare a spinei scapulei) şi pentru muşchiul deltoid (prin intermediul buzei inferioare a spinei scapulei).
- Fosa superioară poartă denumirea de fosa supraspinoasă (care dă inserţie muşchiului supraspinos), iar fosa inferioară poartă denumirea de fosa infraspinoasă (care dă inserţie muşchilor infraspinos, rotund mare şi rotund mic).
Diapozitivul 29
Capătul lateral al spinei scapulei se continuă cu un proces aplatizat, extins, numit acromion, ușor de palpat sub piele.
La marginea laterală a acromionului, la nivelul joncțiunii cu spina scapulei, se află o proeminență care poartă denumirea de unghiul acromionului (deoarece partea laterală a acromionului întâlnește spina scapulei într-un unghi ascuțit).
Așa cum am menționat anterior, acromionul se articulează cu capătul acromial al claviculei pentru a forma articulația acromioclaviculară.
Sub acromion găsim o depresiune superficială, numită cavitatea glenoidă, care se articulează cu capul humerusului (osul brațului) pentru a forma articulația glenohumerală.
Medial de cavitatea glenoidă este colul scapulei. Deasupra cavităţii glenoidale întâlnim o rugozitate numită tuberculul supraglenoidian (punct de origine pentru capul lung al muşchiului biceps brahial), iar sub cavitatea glenoidală întâlnim tuberculul infraglenoidian (punct de origine pentru capul lung al muşchiului triceps brahial).
Diapozitivul 32
Pe partea medială a porţiunii posterioare a scapulei se inseră muşchiul romboid. Pe partea anterioară a scapulei, întâlnim fosa subscapulară, care serveşte ca inserţie pentru muşchiul subscapular. Pe porţiunea medială a feţei anterioare a scapulei se inseră muşchiul dinţat anterior.
În zona superioară a scapulei întâlnim o scobitură, numită incizura scapulară prin care trece nervul suprascapular, iar medial de această scobitură se inseră muşchiul omohioidian. Unghiul superior este rotunjit, iar aici se inseră muşchiul ridicător al scapulei.
La capătul lateral al marginii superioare a scapulei se află o proiecție a suprafeței anterioare numită proces coracoid, la care se atașează tendoanele unor mușchi (pectoral mic, coracobrahial și capătul scurt al bicepsului brahial) și ligamente (coracoacromiale, conoide și trapezoidale).
Baza procesului coracoid este atașat la corpul scapulei, superior de cavitatea glenoidă.
Diapozitivul 35
Pe lângă suprafețele sale anterioară (costală) și posterioară (dorsală), corpul prezintă trei unghiuri: superior, inferior și lateral; și trei margini: medială, laterală și superioară.
- Marginea superioară este cea mai scurtă și mai neregulată margine și se întinde din partea laterală a unghiului superior până la rădăcina procesului coracoid.
- Marginea superioară este separată de cavitatea glenoidă, care reprezintă unghiul lateral al scapulei. Marginea laterală (sau axilară) este cea mai groasă margine anteroposterior.
De obicei este ușor concavă. Ea se întinde de la nivelul cavității glenoide până la unghiul inferior.
Marginea medială (sau vertebrală) este cea mai dreaptă, cea mai lungă și mai subțire margine. Ea se întinde de la unghiul superior la unghiul inferior.
Diapozitivul 36
Unghiul superior al scapulei este locul în care marginile superioară și medială (vertebrală) se intersectează. Mușchiul ridicător al scapulei se inseră pe unghiul superior al scapulei.
Unghiul inferior al scapulei este locul în care marginile medială (vertebrală) și laterală (axilară) se intersectează.
Rugozitățile de pe suprafețele costale și dorsale din această zonă marchează originea mușchiului dințat anterior și originea mușchiului rotund mic; mai exact, mușchiul dințat anterior are origine pe suprafața anterioară (costală) a marginii mediale a scapulei, iar mușchiul rotund mic are origine pe suprafața dorsală a unghiului inferior al scapulei.
Humerusul
Diapozitivul 39
Scheletul membrului superior HUMERUSUL
Brațul, parte a membrului superior se întinde de la umăr la cot şi conține doar un os, humerusul. Capul humeral se articulează cu cavitatea glenoidă a scapulei.
Capul humerusului este separat de restul epifizei de către colul anatomic, iar epifiza superioară a humerusului este unită cu diafiza humerusului prin colul chirurgical.
Colul chirurgical este numit aşa deoarece la acest nivel au loc cele mai frecvente fracturi şi dezlipiri traumatice ale epifizei, care necesită intervenţie chirurgicală.
Diapozitivul 42
Tuberculul mare este localizat pe suprafața laterală, iar tuberculul mic este localizat pe suprafața anterioară a capătului proximal al humerusului.
Pe tuberculul mare se inseră muşchiul supraspinos, infraspinos şi rotundul mic. Pe tuberculul mic se inseră muşchiul subscapular.
Între cei doi tuberculi întâlnim un șanț vertical, denumit şanţul intertubercular (sau culisa bicipitală), care pleacă de la nivelul anterior al epifizei şi se termină pe faţa antero-mediala a diafizei.
Şanţul intertubercular este delimitat de creasta tubercului mare şi creasta tuberculului mic, iar prin acest șanț alunecă tendonul capului lung al muşchiului biceps brahial.
Pe şanţul intertubercular se inseră muşchiul dorsal mare, pe creasta tuberculului mare se inseră muşchiul pectoral mare, iar pe creasta tuberculului mic se inseră muşchiul rotund mare.
Diapozitivul 45
Tuberozitatea deltoidiană (sau „V” deltoidian) este localizată pe suprafața laterală a humerusului, tuberozitate pe care se inseră muşchiul deltoid. Sub tuberozitate se află şanţul nervului radial prin care trec nervul radial şi artera brahială profundă.
Pe faţa antero-medială a humerusului întâlnim o impresiune rugoasă pentru inserţia muşchiului coracobrahial.
La nivelul epifizei distale a humerusului, unde acesta se articulează cu cele două oase ale antebrațului, întâlnim unele caracteristici mai puţin obişnuite.
Diapozitivul 46
Partea laterală a suprafeței articulare este foarte rotunjită, se articulează cu radiusul și este numită capitulul. Partea medială se articulează cu ulna, şi se numește trohlee.
Tot la nivelul epifizei distale întâlnim trei fose, două situate în partea anterioară şi una în partea posterioară.
Pe partea anterioară a epifizei distale a humerusului, fosa coronoidă este situată deasupra trohleei, iar în această fosă pătrunde procesul coronoid al ulnei în mişcările de flexie ale antebraţului.
Lateral de această fosă, întâlnim fosa radială care este situată deasupra capitulului, iar în această fosă pătrunde capul radiusului în mişcările de flexie ale antebraţului.
În partea posterioară întâlnim fosa olecraniană în care pătrunde olecranul în timpul mişcărilor de extensie ale antrebratului.
Diapozitivul 49
De ambele părţi ale condilului humerusului sunt două proeminenţe osoase, numite epicondili, care servesc pentru inserţii musculare: epicondilul medial, pe faţa posterioară a căruia trece şanţul nervului ulnar şi pe care se inseră muşchii rotund pronator, flexor radial al carpului, palmar lung, flexor ulnar al carpului şi flexor superficial al degetelor şi epicondilul lateral pe care se inseră muşchii scurt extensor radial al carpului, supinator, extensor al degetelor, extensor al degetului mic, extensor ulnar al carpului și anconeu.
Creasta supracondilară medială se află superior de epicondilului medial și formează marginea medială ascuțită a humerusului distal. Creasta supracondilară laterală se află superior de epicondilului lateral și formează marginea laterală ascuțită a humerusului distal.
Ulna
Diapozitivul 52
Oasele antebraţuluiULNA
- Ulna este un os lung, situat în partea medială a antebraţului, în prelungirea degetului mic. Ulna prezintă două epifize şi o diafiză.
- Epifiza proximală prezintă două apofize, una situată posterior numită proces olecranian (olecran) şi alta anterioară numită proces coronoid.
Între aceste apofize se află incizura trohleară care se articulează cu trohleea humerusului. Lateral de apofiza coronoidă întâlnim incizura radială, care se va articula cu capul radiusului, iar mai jos de procesul coronoid se află tuberozitatea ulnei.
Inferior de incizura radială este prezentă o depresiune, iar marginea posterioară a acestei depresiuni este formată dintr-o creastă numită creasta supinatorului, locul de origine pentru mușchiul supinator.
Diapozitivul 53
Extremitatea inferioară a ulnei prezintă capul ulnei cu circumferinţa articulară (pentru incizura ulnară a radiusului) şi procesul stiloid situat pe partea medială a capului ulnei. Şanţul mușchiului extensor ulnar al carpului este adiacent apofizei stiloide, situat proximal și lateral de aceasta. Adăpostește tendonul mușchiului extensor ulnar al carpului.
Radiusul
Diapozitivul 55
RADIUSUL
Este un os lung, situat pe partea laterală a antrebrațului, în dreptul policelui. Prezintă o diafiză şi două epifize.
La nivelul epifizei superioare observăm capul radiusului cu o depresiune pe faţa lui superioară numită foseta capului radial care corespunde capitulului humerusului şi circumferinţa capului care corespunde incizurii radiale de la nivelul ulnei.
Colul radiusului este porţiunea îngustă dintre cap şi corp. Mai jos de col întâlnim tuberozitatea radiusului, pe care se inseră muşchiul biceps brahial. Pe partea medială a epifizei distale se află incizura ulnară care se articulează cu capul ulnei. Pe faţa laterală a epifizei distale se află apofiza stiloidă (procesul stiloid).
Diapozitivul 56
- Baza sau faţa articulară carpiană prezintă două arii (faţete articulare): una laterală în raport cu scafoidul şi alta medială în contact cu semilunarul.
- Linia oblică anterioară se află pe suprafața anterioară a diafizei. Coboară inferolateral de tuberozitatea radiusului (care reprezintă originea liniei oblice anterioare).
Această linie dă originea mușchilor extrinseci ai mâinii. Linia oblică posterioară oglindește linia oblică anterioară, dar pe suprafața posterioară a diafizei.
Coboară inferolateral de la baza tuberozității radiale spre tuberozitatea pronatorului (mușchiului rotund pronator).
- Tuberozitatea pronatorului (rotund pronator) este o zonă rugoasă pe suprafața laterală a diafizei, la mijlocul acesteia, care marchează locul de inserție a mușchiului rotund pronator.
- Creasta suprastiloidă trece oblic deasupra procesului stiloid, pe suprafața anterioară. Acesta servește ca loc de inserție pentru mușchiul brahioradial.
Diapozitivul 57
- Tuberculul dorsal este o tuberozitate mare pe suprafața posterioară a radiusului distal. Șanțurile dintre tuberculul dorsal și alte tuberozități de pe suprafața dorsală a radiusului distal adăpostesc tendoanele mușchilor extensori ai mâinii.
- Șanțul pentru tendoanele mușchilor extensori este depresiunea largă de pe partea medială a suprafeței posterioare a radiusului distal. Șanțul pentru mușchiul extensor lung al policelui este imediat medial față de tuberculul dorsal.
- Şanţul pentru mușchiul extensor radial al carpului este scobirea laterală a tuberculului dorsal.
Oasele mâinii și carpul
Diapozitivul 59
Oasele mâinii
Scheletul mâinii este format din 27 de oase dispuse în trei grupe: oasele carpului, oasele matacarpului şi oasele degetelor mâinii.
Diapozitivul 60
CARPUL
- Carpul este format din opt oase dispuse pe două rânduri a câte patru oase pe fiecare rând.
- Rândul proximal este format din următoarele oase (pornind de la police spre degetul mic):
- scafoid,
- semilunar,
- piramidal,
- pisiform.
Rândul distal, este format din următoarele patru oase (pornind de la police spre degetul mic):
- trapez,
- trapezoid,
- capitat şi
- osul cu cârlig.
Carpienele prezintă feţe articulare pentru articularea cu oasele vecine, împreună formând un masiv osos carpian. Faţa anterioară este concavă formând şanţul carpian care este delimitat de două eminenţe formate astfel: cea laterală de tuberculul scafoidului şi tuberculul trapezului, iar cea medială, de pisiform şi de cârligul osului cu cârlig.
Prin acest canal alunecă tendoanele flexorilor degetelor şi nervul median.
Diapozitivul 62
- SCAFOIDUL este cel mai lateral os al rândului întâi şi prezintă pe faţa lui palmară tuberculul scafoidului. Scafoidul se articulează în sus cu radiusului, în jos cu trapezul şi trapezoidul, medial cu semilunarul şi cu osul capitat.
- SEMILUNARUL se articulează în sus cu radiusul, în jos cu osul capitat şi osul cu cârlig, lateral cu scafoidul şi medial cu piramidalul.
- PIRAMIDALUL se articulează în sus cu capul ulnei prin intermediul discului articular de la acest nivel, în jos cu osul cu cârlig, lateral cu semilunarul.
- PISIFORMUL se articulează cu piramidalul.
- TRAPEZUL prezintă tuberculul trapezului pe faţa lui anterioară. Trapezul se articulează în sus cu scafoidul, faţa lui inferioară se articulează cu metacarpianul 1, iar medial cu trapezoidul şi cu metacarpianul 2.
Diapozitivul 64
- TRAPEZOIDUL se articulează în sus cu scafoidul, în jos cu metacarpianul 2, lateral cu trapezul şi medial cu osul capitat.
- OSUL CAPITAT este cel mai voluminos dintre oasele carpiene, prezentând un col şi un corp. El se articulează în sus cu semilunarul, în jos cu metacarpienii 2, 3 şi 4, lateral cu scafoidul şi trapezoidul şi medial cu osul cu cârlig.
- OSUL CU CÂRLIG se articulează în sus cu semilunarul, în jos cu metacarpienii 4 şi 5, medial cu piramidalul şi lateral cu osul capitat. De pe faţa palmară a osului pleacă cârligul osului.
Metacarpul și falangele
Diapozitivul 66
METACARPUL
Metacarpul constituie scheletul palmei şi este format din cinci oase tubulare scurte, numite metacarpiene. Numerotarea lor se face începând de la police (degetul 1) spre degetul mic (degetul 5).
- Metacarpianul 1 este cel mai scurt şi cel mai gros, se articulează cu trapezul dar nu se articulează cu metacarpianul 2.
- Metacarpianul 2 este cel mai lung şi se articulează cu trapezul, trapezoidul, osul capitat şi metacarpianul 3.
- Metacarpianul 3 se articulează cu osul capitat, metacarpianul 2 şi metacarpianul 4.
- Metacarpianul 4 se articulează cu osul capitat, osul cu cârlig, metacarpianul 3 şi meta-carpianul 5.
- Metacarpianul 5 se articulează cu osul cu cârlig şi metacarpianul 5.
Diapozitivul 68
Oasele degetelor
Mâna are cinci degete numerotate de la 1 la 5: degetul mare sau police, indice (index), mijlociu, inelar şi degetul mic. Oasele care formează degetele se numesc falange. Fiecare deget are trei falange, cu excepţia policelui care are doar două falange. Astfel, se numesc falange proximale, falange mijlocii şi falange distale.
Repere pe imagini · Membrul superior
Identifică 36 de repere pe două planșe anatomice: A — oasele membrului superior și reperele umărului, humerusului și antebrațului; B — oasele mâinii, inclusiv cele opt oase carpiene. Numerele aparțin planșei afișate. Fiecare întrebare are patru variante de răspuns; poți mări imaginea înainte de a răspunde.
Planșa A: Mariana Ruiz Villarreal (LadyofHats) · Human arm bones diagram, domeniu public; adaptare SVG cu repere numerotate, păstrând desenul anatomic. Planșa B: Free Anatomy Quiz · Hand bones, imagine originală, reutilizată cu atribuirea sursei conform permisiunii autorului.
Alege un quiz
12Dificultate
Toracele osos
Sternul
Coastele
Centura membrului superior și clavicula
Scapula
Humerusul
Ulna
Radiusul
Oasele mâinii și carpul
Metacarpul și falangele
Lecția completă
Membrul superior · identifică oasele și reperele
Niciun quiz găsit
Încearcă alt termen sau alege alte filtre.
Sursa: 4. Toracele osos si membrul superior.pptx. Toate cele 69 de diapozitive sunt reprezentate prin textul integral și planșele originale, în ordinea prezentării. Formularea, inclusiv particularitățile de ortografie, este păstrată. Quizurile sunt materiale noi pentru recapitulare.
Diapozitivul 66 afirmă că metacarpianul 5 se articulează cu metacarpianul 5; formularea originală este păstrată, iar această afirmație nu este folosită ca răspuns corect în quizuri.