Pozițiile corpului și planurile corpului
Reperele prin care descriem corpul uman, apoi clasificarea, funcțiile și structura oaselor.
Cuprinsul lecției7 teme
Poziția anatomică
Poziția anatomică și termenii direcționali
Pentru a descrie cu exactitate părțile corpului și poziția, avem nevoie de un punct de referință inițial și trebuie să indicăm direcția.
Punctul de referință anatomic este o poziție standard a corpului numită poziția anatomică.
În poziția anatomică, corpul este în rectitudine cu picioarele puțin depărtate, palmele ,,privind” înainte.
Termeni direcționali
| Termenul direcțional | Definiție | Exemplu |
|---|---|---|
| Superior | Spre cap sau în partea de sus a unei structuri. | Brațul este situat superior în raport cu antebrațul. |
| Inferior | Spre călcâi sau în partea de jos a unei structuri. | Mâna este situată inferior în raport cu antebrațul. |
| Anterior | Mai aproape de/sau în fața corpului. | Sternul este situat anterior în raport cu inima. |
| Posterior | Mai aproape de/sau în spatele corpului. | Coloana vertebrală este situată posterior în raport cu sternul. |
| Medial | Mai aproape de linia mediană. | Ulna este situată medial în raport cu radiusul. |
| Lateral | Mai departe de linia mediană. | Fibula este situată lateral în raport cu tibia. |
| Intermediar | Între două structuri. | Mușchiul vast intermediar este situat între mușchii vast medial și vast lateral. |
| Proximal | Mai aproape de atașarea unui segment/membru la trunchi; mai aproape de originea unei structuri. | Humerusul este situat proximal în raport cu radiusul. |
| Distal | Mai departe de atașarea unui segment/membru la trunchi; mai aproape de originea unei structuri. | Falangele sunt situate distal în raport cu oasele carpiene. |
| Superficial | Către sau pe suprafața corpului. | Coastele sunt situate superficial în raport cu plămânii. |
| Profund | Spre interiorul corpului sau a unui segment. | Coastele sunt situate profund în raport cu pielea. |
! Linia mediană este o linie verticală imaginară care împarte corpul în două părți (dreapta și stânga) egale și drepte.
Notele prezentării — diapozitivul 4
- anterior si posterior (la nivelul membrelor) față și spate
- proximal și distal - se aplică doar la nivelul membrelor (la segmente)
- cu cat e mai aproape
- intermediala - este cea dintre (ca la cele 3 falange ale degetului)
- daca sunt doar 2 falange, atunci una este proximală, iar cealaltă distală
- la mușchi - superficial (la suprafață) și profund (mai in profunzime, mai adanc)
Planurile corpului
Planul sagital
Planul sagital este un plan vertical care împarte corpul sau organul în două părți egale: dreapta și stânga.
Planul frontal
Planul frontal împarte corpul sau un organ într-o parte anterioară și o parte posterioară.
Planul transversal
Planul transversal împarte corpul sau un organ într-o parte superioară și o parte inferioară.
Clasificarea oaselor
Clasificarea oaselor
Oasele sunt clasificate în funcție de formele lor – lungi, scurte, plate, neregulate sau sesamoide.
- Oasele lungi
Oasele lungi au axe longitudinale lungi și capete extinse. Exemple de oase lungi: humerus, radius, ulna (cubitus), femur.
- Oasele scurte
Oasele scurte au lungimi și lățimi aproximativ egale. Exemple de oase scurte: talus, oasele carpiene.
- Oasele plate
Oasele plate sunt structuri plate cu suprafețe largi, cum ar fi coastele, scapula, sternul.
- Oasele neregulate
Oasele neregulate au o varietate de forme și de obicei sunt conectate la mai multe oase. Oasele neregulate includ vertebrele care compun coloana vertebrală și multe oase faciale.
- Oasele sesamoide
Oasele sesamoide (oase rotunde) sunt de obicei mici și nodulare și sunt înglobate în tendoane adiacente articulațiilor. Patela (rotula) este un os sesamoid.
Notele prezentării — diapozitivul 5
- oase lungi - lungimea depășește grosimea
- oase scurte - carpiene și tarsiene (de la mâini și picioare)
- oase plate - scapulă (omoplat), os stern, coastele,
- oase neregulate - madibulă (oasele fetei), vertebrele, osul coxal), sacrul,
- oase sesamuide - rotula
Funcțiile oaselor
Funcția oaselor
Ţesutul osos reprezintă aproximativ 18% din greutatea corpului uman. Sistemul scheletic realizează mai multe funcții de bază:
Sprijin/Suport
prin susținerea țesuturilor moi și asigurarea punctelor de prindere pentru tendoanele majorității mușchilor scheletici.
Protecție
Scheletul protejează organele interne cele mai importante.
De exemplu, oasele craniene protejează creierul, vertebrele (coloana vertebrală) protejează măduva spinării, cutia toracică protejează inima și plămânii, în timp ce oasele centurii pelviene protejează organele abdominale și organele care asigură funcţia de reproducere.
Asistență în mișcare
Majoritatea mușchilor scheletici se inseră pe oase; când se contractă, trag oasele pentru a produce mișcări.
Homeostazia minerală (depozitare și eliberare)
Ţesutul osos stochează mai multe minerale, în special calciu și fosfor, care contribuie la rezistența osoasă.
Ţesutul osos stochează aproximativ 99% din calciul organismului.
La cerere, oasele eliberează minerale în sânge pentru a menține echilibrul mineral (homeostazia) și pentru a distribui mineralele în alte părți ale corpului.
Producția de celule sanguine
În anumite oase, țesutul conjunctiv numit măduvă osoasă roșie produce celule roșii din sânge, celule albe și trombocite, un proces numit hematopoieză.
Măduva osoasă roșie se găseşte mai ales la nivelul oaselor fătului şi copilului iar la adult măduva osoasă roșie este prezentă în unele oase cum ar fi oasele şoldului, coastele, vertebrele, craniul și epifizele oaselor brațului și coapsei.
Depozitarea trigliceridelor
Măduva osoasă galbenă constă în principal din celule adipoase, care stochează trigliceridele.
Trigliceridele stocate reprezintă o rezervă potențială de energie chimică.
La nou-născut, toate măduvele osoase sunt roșii și sunt implicate în hematopoieză.
Odată cu înaintarea în vârstă, o mare parte din măduva osoasă suferă modificări și devine (din măduvă osoasă roșie) galbenă.
Maduva gelatinoasă se găseşte la bătrâni; ea conţine multe elemente conjunctive.
Notele prezentării — diapozitivul 7
- protectie - cutia toracica, bazinul (organele de reproducere), craniul , coloana (măduva spinării),
Structura oaselor
Structura oaselor
Un os lung tipic este format din următoarele părți:
Diafiza
Diafiza este corpul oaselor – porțiunea lungă, cilindrică.
Diafiza este situată între cele două epifize.
Epifizele
Epifizele (singular – epifiza) sunt capetele proximale și distale ale osului.
La fiecare capăt al unui astfel de os este o porțiune expandată numită epifiză (plural – epifize), care se articulează (formează articulația) cu un alt os.
Epifiza care este cea mai apropiată de trunchiul corpului se numește epifiză proximală, iar cea care este cea mai îndepărtată de trunchiul corpului se numește epifiză distală.
Metafizele
Metafizele (singular – metafiza) sunt regiunile dintre diafiză și epifize.
În cadrul unui os în creștere, fiecare metafiză conține o placă epifizară, un strat de cartilaj hialin care permite diafizei osului să crească în lungime.
Când un os încetează să crească în lungime la vârste cuprinse între 18 și 21 de ani, cartilajul din plăcuța epifizară se înlocuiește cu ţesut osos; structura osoasă rezultată este cunoscută sub denumirea de linie epifizară.
Cartilajul articular
Cartilajul articular este un strat subțire de cartilaj hialin care acoperă partea exterioară a epifizei.
Cartilajul articular reduce frecarea și absoarbe șocul la articulațiile libere.
Periostul
Periostul înconjoară suprafața osoasă exterioară ori de câte ori nu este acoperită de cartilaj articular.
Acesta este compus dintr-un strat fibros exterior de țesut conjunctiv dens neregulat și un strat osteogenic intern care constă din celule.
Unele dintre celulele periostului permit osului să crească în grosime, dar nu în lungime.
Periostul protejează de asemenea osul, ajută la repararea fracturilor, ajută la hrănirea țesutului osos și servește drept punct de atașament pentru ligamente și tendoane.
Cavitatea medulară
Cavitatea medulară sau cavitatea măduvei este un spațiu gol, cilindric, în interiorul diafizei care conține măduvă osoasă galbenă grasă la adulți.
Endostul
Endostul este o membrană subțire care se regăseşte la suprafața osului intern.
Acesta conține un singur strat de celule și o cantitate mică de țesut conjunctiv.
Forma oaselor face posibilă funcțiile acestora.
De exemplu, proiecțiile osoase numite procese oferă locații unde ligamentele și tendoanele se atașează; scobiturile/şanţurile formează canale pentru vasele sanguine și nervi, iar o depresiune/scobitură a unui os se poate articula cu un proces al altui os.
Repere pe imagini · Anatomia osului
Identifică cele 15 repere ale unui os lung pe o ilustrație anatomică a femurului: regiunile sale, țesuturile, învelișurile, cavitatea medulară, măduva și vasul nutritiv. Poți mări imaginea în timpul quiz-ului. Reperul 6 apare la ambele extremități și indică aceeași structură.
Ilustrație: OpenStax College · Anatomy of a Long Bone, CC BY 3.0. Adaptare pentru quiz cu ImageGen: denumirile au fost înlocuite cu numere. Referință: OpenStax · Bone Structure. Planșa prezintă linia epifizară după încheierea creșterii; extremitatea proximală este în partea de sus.
Alege un quiz
8Dificultate
Poziția anatomică
Termeni direcționali
Planurile corpului
Clasificarea oaselor
Funcțiile oaselor
Structura oaselor
Quiz · Lecția completă
Anatomia osului · identifică reperele pe imagine
Niciun quiz găsit
Încearcă alt termen sau alege alte filtre.
Sursa lecției
„1. Pozitiile corpului si planurile corpului .pptx”, 15 diapozitive. Textul și notele prezentării sunt reproduse integral, cu formularea originală. Organizarea pe teme și titlurile de orientare aparțin paginii. Cele trei ilustrații originale sunt păstrate.
Clarificări editoriale — separate de textul cursului
Textul original din tabel este păstrat, inclusiv formularea contradictorie „mai aproape de originea unei structuri” la „Distal”. În terminologia anatomică, distal înseamnă mai departe de origine, explicație folosită în quiz. Această notă nu înlocuiește formularea cursului.
Planul sagital împarte corpul în părți dreaptă și stângă; doar planul median (midsagital) trece prin mijloc și formează două jumătăți egale. Aceste două clarificări, precum și folosirea poziției anatomice ca reper indiferent de postura persoanei, sunt verificate în OpenStax · Anatomical Terminology.
Cursul păstrează intervalul „18 și 21 de ani”. Închiderea plăcii epifizare variază cu osul și persoana; OpenStax · Bone Structure descrie transformarea plăcii în linie epifizară la sfârșitul creșterii.